Menu

Si caii se incura, nu-i asa?

Autor: Valeru Ciurea Autor: Valeru Ciurea

În România anului 2013, în care caii au ajuns subiect de scandal european prin substituirea cărnii de vită și „imixtiunea“ în rețetele diverselor produse pe bază de carne tocată, caii lui SânToader încă mai zburdă liberi prin imaginația și credințele populare din sudul Oltului.
După Lăsata Secului, odată cu sfârşitul iernii şi începutul primăverii, oameni de la sat încep truda cu care s-au obişnuit de veacuri. Olteanul însă, care nu pierde nici un prilej care ar putea fi motiv de petrecere îl întâmpină și pe SânToader așa cum se cuvine.
Legenda vorbește despre caii lui SânToader care în săptămâna numită Caii lui SânToader, după căderea nopţii, nevăzuţi fiind, prind trup şi formă pentru a pedepsi fetele şi femeile care în această săptămână au tors, au ţesut sau au cusut. Din nefericire, și aceste obiceiuri (torsul, țesutul și cusutul) au ajuns tot la nivel de legendă. Se spunea că singura modalitate în care puteau fi alungaţi era întoarcerea cu gura în jos a tuturor vaselor din casă, acţiune combinată cu descântece pe care astăzi însă, nimeni nu le mai ştie.
În vinerea Sântoaderului erau culese rădăcinile de iarbă mare care aveau rostul lor bine definit în credinţa şi practicile ţărăneşti. Scoaterea rădăcinilor se făcea după un anume ritual: terenul de pe care se adunau rădăcinile de iarbă mare trebuia să fie curat, necălcat de câini sau pisici, adică nespurcat, nescormonit de găini, iar în locul rădăcinii scoase se punea sare sau boabe de grâu.
Astăzi, rădăcinile de iarbă mare sunt din ce în ce mai greu de găsit, femeile de la ţară, cele care mai păstrează încă obiceiul, făcând eforturi pentru a menţine planta în grădina casei sau în grădiniţa din faţa prispei, ferită de tot ce ar putea să-i pricinuiască uscarea sau dispariţia.
În noaptea de vineri spre sâmbătă fetele şi femeile se spălau pe cap  cu apa în care se fierbea rădăcina de iarbă mare. Mamele îşi spălau pe cap copiii, în special pe fete, spunând descântece. Un alt sens al spălării rituale a părului în noaptea sau în dimineaţa zilei de SânToader era unul de purificare trupească.
Ca şi în cazul săptămânii de Rusalii, atunci când cei care lucrau pământul erau „luaţi din căluş“, în săptămâna SânToaderului cine ţesea, sau torcea era „luat din SânToader“ sau „lovit de SânToader“. În astfel de cazuri se punea persoana respectivă sub un pod peste care urmau să treacă flăcăii călare pe cai atunci când „încurau caii“ în sâmbăta SânToaderului.
În câteva localităţi din judeţul Olt obiceiul se păstrează ca pe vremuri. Dis de dimineață flăcăii proprietari de cai îi pregătesc pe aceștia pentru competiție. Îi țesală bine, le împletesc coamele și cozile adăugând panglici multicolore, le curăță și le vopsesc copitele. Este prima ieșire a cailor din grajduri de după iarna lungă și, ca orice vietate, calul sare, nechează, se învârte pe loc sau pleacă în goană nebună pe ulițele satului. Flăcăii trebuie să îi strunească bine pentru că altfel se pot produce accidente. Există și proprietari de cai care nu au copii iar ei nu se mai pot sălta pe spatele calului pentru a-l călări „pe deșelate“ cum se spune, adică fără șa. Atunci aceștia apelează la câte un nepot sau chiar la copiii rudelor sau vecinilor cărora le plac caii dar nu au.
La Brâncoveni, localitate cu bogate rădăcini istorice, obiceiul încuratului cailor se face în mod oficial, în mijlocul satului sau pe izlazul de la Mărgheni și a ajuns anul acesta la a treia ediție. Ion Cheroiu, actualul primar al localității, care a inițiat acest obicei pe când era numai directorul Căminului Cultural ne-a spus: „Este deja o tradiţie şi vă promit că va rămâne o sărbătoare a noastră, a Brâncovenilor. Sunt concurenţi care vin din tot judeţul, s-a dus vestea despre noi iar concurenții vin din Balș, Dobrun, Osica de Sus, Osica de Jos, Slătioara, Găneasa, Milcov, Fălcoiu, Strejeşti şi, bineînţeles, de la noi din Brâncoveni.”
Încercări (chiar reușite) de organizare a unui concurs de cai au mai existat la Brâncoveni pe vremea primarului Iordache. Acesta, împreună cu Iancu Tănăsescu au organizat între 1998 și 2000 „Serbările Brâncovenești“ la care unul dintre punctele din program a fost concursul de cai cu cele trei probe „clasice“: frumusețe, viteză și tracțiune. Din păcate, „Serbările Brâncovenești“ s-au stins ca și inițiatorul lor, foarte repede. Din fericire, Ion Cheroiu a redescoperit că unul dintre simbolurile satului oltenesc este calul și plecând de la traditia populară veche prin care Sfântul Toader sau SânToader, divinitatea populară ce are în grijă parcursul soarelui pe bolta cereasca este înfățișată călare pe un cal alb, care are un corn în frunte, asemeni misticului inorog, și-a propus ca această sărbătoare să devină a satului, reactualizând relația dintre om și prietenul său, calul. Nu am găsit date care să ateste că această sărbătoare se ținea pe vremuri și aici, la Brâncoveni. Este foarte probabil însă, ca și în cazul altor localități cu efective de cai, încuratul cailor să se fi făcut și aici ca mai peste tot, fără însă a avea legătură cu latura de descântec sau de vrajă ce se făcea atunci când caii trebuiau să treacă cu copitele lor peste bucățile de iarbă mare înșirate pe ață ca și o salbă, pentru a face mai târziu parte din ritualuri diverse de curățire sau de vindecare.


Concursul de cai de SânToaderul anului 2013 de la Brâncoveni a început cu o slujbă de sfințire a cailor participanți. A fost chiar o obligativitate, primarul localității insistând asupra faptului că aceia care nu vin cu caii la sfințire nu se pot înscrie în concurs. A urmat defilarea cailor pe stadion. Aici, peste 20 de cai și-au etalat frumusețea sau priceperea în a bate din picior sau a se înălța pe două picioare. Juriul a avut ceva dificultăți în a stabili o ierarhie dar până la urmă a reușit. Premiul pentru cel mai frumos cal i-a revenit proprietarului acestuia, Eugen Butoi, din oraşul Balş. Un „amănunt“ nu lipsit de farmec: în timp ce juriul stabilea un clasament pentru frumoșii cai de diverse culori, forme sau rase, care mai de care mai împodobiți, două trăsuri și-au făcut apariția pe stadion. Una era din lemn, nou făcută, iar cealaltă din metal și lemn. Ambele au captat atenția celor prezenți (câteva sute de oameni!). De altfel, lui Solomon Butoi, din Balş, i-a fost acordat un premiu special pentru cea mai frumoasă trăsură deși, din punctul meu de vedere ambele meritau acest titlu, fiind la fel de deosebite.
A urmat proba de viteză, unde departajarea și ierarhizarea au fost ușor de făcut: ocupantul locului I a fost Nină Gâldău din Brâncoveni. Ultima probă, cea de tracțiune a pus la încercare caii înscriși dar și pe proprietarii acestora: o căruță plină ochi cu pietriș și înfrânată trebuia tractată pe o distanță cât mai mare. Aici departajarea s-a făcut pe două grupe: oaspeți și gazde. Premiul I la proba de tracţiune - grupa oaspeţi - a fost revendicat de Nicolae Dumitra din oraşul Piatra Olt iar la tracţiune - grupa gazde -, ocupantul locului I a fost Claudiu Micu din Brâncoveni. La toate probele au fost acordate şi premiile II şi III.


Sărbătoarea s-a încheiat cu un spectacol de muzică şi dansuri populare din care nu au lipsit Ansamblul Folcloric „Muguraşii Brâncovenilor”, un ansamblu local cu care toți cei din Brâncoveni se mândresc, nu numai pentru rezultatele obținute dar și pentru că în copiii lor se văd pe ei, cei de mai demult. De remarcat că formaţia de dansuri juniori a acestui ansamblu a debutat la această sărbătoare. A urmat formaţia de dansuri seniori şi căluşarii din Brâncoveni, interpreta de muzică populară Nicoleta Iordache şi formaţia de muzică populară „Fraţii Perie”.

Una peste alta, această a treia ediție a Sărbătorii Încuratul cailor de SânToader de la Brâncoveni a fost una reușită. Poate că de la anul, inițiatorul acestei sărbători locale va introduce și partea de obicei, aceea a jucatului cailor peste iarba mare și că vom găsi mame care să ne povestească cum și-au spălat fetele pe cap cu apă în care au fiert rădăcini de iarbă mare pentru ca părul acestora să crească mare și rezistent așa cum este cel al cailor lui SânToader.

înapoi la partea de sus