Menu

Incuratul cailor de Santoader, la Brancoveni Recomandat

4 martie 2017, în sâmbăta Sântoaderului, la Mărgheni, în comuna Brâncoveni, a avut loc cea de-a VII-a ediție a Încuratului cailor.
Ion Cheroiu, primarul comunei Brâncovenia i-a felicitat pe cei care s-au încumetat să plece la drum, spre Brâncoveni, de la Turnu Măgurele, Câmpulung, Roșiori de Vede și Urziceni, dar și din peste patruzeci de comune ale județului Olt, proprietari de cai care au venit la sărbătoarea din Brâncoveni pentru a-și etala caii dar și pentru a încerca să ia premiile puse în joc de organizatori.
După botezul cailor și după proba de frumusețe, cea mai așteptată probă a fost cea de tracțiune. Nu mai puțin de 16 concurenți și-au înscris caii la această probă care, anul acesta s-a dovedit a fi una foarte dificilă. Caii au fost nevoiți să mute din loc, pe o distanță cât mai mare, o căruță plină ochi cu pietriș. Cele aproximativ trei tone dar și toate roțile căruței înfrânate au făcut ca unii dintre cai să mute căruța doar câțiva centimetri sau chiar deloc. Numai doi dintre cai au reușit performanța de a muta căruța din loc: calul lui Ilie Miloș din Fălcoiu care a mutat căruța cu 3,85 metri și calul lui Nicolae Dumitra din Enoșești, cu 1,5 metri.

înapoi la partea de sus