Menu

Pastele Blajinilor sau Martea negrilor? Recomandat

Autor: Valeru Ciurea Autor: Valeru Ciurea

Am o mare bucurie atunci când mai descopăr câte un eveniment din lumea satului, despre care nu aflasem. Așa am ajuns anul acesta, 2018, de două ori în localitatea Izvorul din comuna Găneasa: o dată pe 1 ianuarie pentru a filma și fotografia un obicei care (aproape) se pierduse, Banda lui Iancu Jianu, iar acum, în Săptămâna neagră de după Paști, la un alt obicei al locului numit de oamenii de aici Marțea negrilor.

Înainte de toate trebuie spus că, în timp ce o parte dintre săteni numesc acest obicei Paștele Blajinilor, o altă parte îl numesc Marțea negrilor, o sărbătoare a morților după cum spune preotul satului, ziua în care se dă de pomană morților chiar pe mormântul acestora. Din informațiile pe care le avem, la Paștele Blajinilor se pomenesc morții pe toată linia genealogică, pe când în Marțea negrilor pomenirea se face pentru mortul la mormântul căruia se face pomenirea.

Cert este faptul că obiceiul se desfășoară în săptămâna dintre Duminica Tomii și Duminica femeilor mironosițe, în ziua de marți, la interval de o zi de Paștele Blajinilor care are loc la o săptămână și o zi de la Paști, adică în ziua de luni. Până atunci, mormintelor care fuseseră „primenite“ încă din Săptămâna Luminată de dinaintea Paștelui li se mai face câte un retuș.

Preotul Constantin Neacșa este cel care, alături de săteni, păstrează acest obicei, îndemnându-i pe oameni să vină la cimitir pentru a respecta datina și a-și pomeni morții, dându-le de pomană un pahar cu vin, cozonac și ouă roșii.

Slujba pentru această zi începe la ora patru dimineața, în Troița aflată în cimitir, Troiță care are și ea o poveste aparte. Preotul povestește din auzite cum că pe vremea comunismului exista o cruce de lemn cu o vechime de peste o sută de ani care se afla în cimitir și care, la un moment dat, urma să fie „transferată“, undeva, la un muzeu. Se mai spune că auzind aceasta, sătenii au construit o Troiță din zid împrejurul crucii din lemn, lăsând foarte puțin spațiu pe lângă aceasta și construind o ușă de acces de mici dimensiuni, astfel încât crucea de lemn să nu poată fi scoasă de acolo.

După spusele protului, după primul război mondial, o femeie pe numele ei Rița, căreia i-ar fi murit soțul în război, ar fi venit în cimitir cu alte două femei, în această zi de marți din săptămâna morților, ar fi pus pe mormântul soțului său mort pomana și ar fi împărțit bucatele în amintirea mortului său. Se spune că de atunci s-ar fi păstrat acest obicei, femeile venind la morminte pentru a-i pomeni pe morții familiei lor, fie ei soți, părinți ori copii.

După slujba oficiată în Troiță, preotul, însoțit de cântăreții care cântă încontinuu „Hristos a înviat din morți/ Cu moartea pre moarte călcând/ Și celor din morminte/ Viață dăruindu-le“, pleacă printre morminte și le stropește cu vinul adus de fiecare familie care își pomenește morții. Întotdeauna trecerea pe la morminte se face de la răsărit spre apus.

Am fost curios cum procedau sătenii pe vremea comunismului când se spune că nu prea erau lăsați la biserică. Am aflat astfel că, în primul rând nimeni nu a interzis acest obicei și nici nu a împiedicat desfășurarea acestuia. Se știe că doar femeile veneau în cimitir și, pentru că trebuiau să meargă dimineața la CAP acestea se duceau la ora trei-patru în cimitir, obicei care aproape s-a păstrat până în ziua de astăzi. Am stat de vorbă cu mai mulți săteni mai în vârstă care mi-au spus cum era, din câte își amintesc ei. Nea Dumitru Ciucu ne spune: „Să știți că tradiția asta e de mulți ani. Așa am apucat-o și eu, și am aproape optzeci de ani. Prin anii 60-70, când era Colectivul, veneau numai femeile, nu și bărbații. Veneau de noaptea, la trei-patru, se vedea cimitiru numai lumânări, numai lumini.... La ora care e acu nu mai era nimeni prin cimitir că se duceau la Colectiv, la muncă. Făceau pomana și plecau. Nu erau reținuți de nimeni că să nu vină la cimitir dar plecau că trebuiau să fie la Colectiv, să nu piardă ziua de muncă. Cu timpul au început să vină și bărbații. Își ziceau: da de ce să nu mergem și noi?... Era lume mai multă. Acu au mai dispărut că au plecat ăștia bătrânii, au murit. Ei își țineau tradiția. Ăștia tineri, ori sunt plecați prin străinătate ori nu prea mai știu de tradiții... Mai sunt și cazuri de oameni care au migrat, au venit de prin alte părți aici și ei nu știu de tradiția asta și nu se adaptează. Trebuie cineva, nu numai preotul, să țină de tradiții, să-i îndemne pe oameni să le țină.“

Ion Lică a fost șef de echipă la CAP: „Veneau câteodată zăpăcite la capu’ rândului că femeia dacă ia două pahare de vin, sau o țuică, gata. Își dădeau pomana peste mormânt. Stăteau jos pe pământ și se păleau.

Sunt și persoane care ar vrea să fie acolo să facă pomenirea dar din varii motive nu pot ajunge. Atunci dau bani la rude, prieteni sau cunoscuți să împartă în numele lor. De multe ori acest lucru îl face preotul. Oamenii spun că dacă nu faci pomenirea rămâi cu sufletul greu: „... Lipsești pentru părintele respectiv, sau soțul, sau copilul... El te așteaptă. Zice: da’ al meu unde e de nu mi-a venit și mie? Ăsta este spiritul, așa este lăsată tradiția.

Nea Ion Lică spune că se prea poate ca peste treizeci-patruzeci de ani această tradiție să dispară.

Dumitra Orțan și Maria Ciocârlan au morții unul lângă altul. Îl așteaptă pe preot să ajungă la mormintele alor lor, să le stropească cu vin și să sfințească bucatele.

„Asta e săptămâna negrilor, adică a morților, și se dau bucături peste morminte. A rămas așa, marțea după Paști, la o săptămână, să vină fiecare la mormânt și să dea pomană.“

Le-am întrebat ce știu de Paștele Blajinilor și mi-au răspuns că „... ăsta este Paștele Blajinilor. La noi îi spune Marțea negrilor. Îl știm de când ne-am pomenit... Și strămoșii noștri îl țineau și noi l-am moștenit.“

L-am întrebat pe preotul Constantin Neacșa cum vede păstrarea acestui obicei în timp iar acesta a mărturisit: „Comparativ cu anii 1994-2000 s-a mai pierdut puțin însă noi încercăm să îl păstrăm. Venim de dimineață, de la ora patru în Troiță, facem slujba de pomenire, apoi trecem pe la morminte și le stropim cu vin. Suntem cam singurii din toate satele dimprejur care mai ținem acest obicei. Mai este la Bistrița, un sat care aparține de Piatra Olt. Acolo însă se începe mai târziu, în jurul orei nouă.“

Pe măsură ce preotul trece pe la morminte, oamenii încep să facă pomana, să-și împartă bucatele, cum spun ei. Apoi, parcă la o comandă, pleacă spre case purtând în mâini sau pe cap coșurile în care aduseseră pomana.

În urma unora, pe mormintele curățate frumos de buruieni și înconjurate de pietre văruite cu alb, rămâne câte un ziar pe care fuseseră puse bucatele. Pe unul dintre aceste ziare uitate pe mormânt era o reclamă la modă: „Trăiește fresh!“.

înapoi la partea de sus